Scrisoarea prin care Mugur Isarescu a inceput Vanzarea Romaniei catre Bancheri incepand cu anul 1990!

ZIUAnews vă prezintă o scrisoare primită de la guvernatorul BNR, de Banca Federală • În documentul declasificat de americani, datat, cel mai probabil, la începutul anilor ‘90, Mugur Isărescu își expune intențiile pe termen lung cu privire la România • În planul lui Isărescu, este schițată privatizarea economiei românești • Șeful BNR vorbește despre intențiile sale privind “reformarea sistemului economic și bancar” din România și Europa de Est, relateaza diasporatv.eu.

mugur-isarescu2

O scrisoare adresată de guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, către conducerea Trezoreriei SUA (Federal Reserve – FED), filiala Kansas, a fost, recent, declasificată. Tonul folosit de guvernatorul BNR în document trădează curtoazia acestuia. Isărescu prezintă starea naţiunii şi a economiei româneşti în perioada post-decembristă, subliniind şi angajamentele pe care guvernatorul BNR și le-a asumat în fața celor de la FED. În document se vorbeşte despre privatizări, despre asistenţa acordată României de FMI şi BM, dar şi despre politicile monetare care vor fi aplicate monedei naţionale. Citind documentul, nu am putut să tragem decât o singură concluzie: această scrisoare este primul înscris care atestă începutul vânzării României către puterile occidentale sau, dacă nu vânzarea, măcar punerea la dispoziţia marilor puteri a economiei româneşti, a politicilor fiscale şi, implicit, a celor sociale. Interesant este faptul că scrisoarea a apărut pe site-ul FED New York, zilele acestea, motivul desecretizării regăsindu-se, credem noi, în prevederile legislaţiei americane.

ZIUAnews vă prezintă, în exclusivitate, traducerea integrală a scrisorii

“În primul rând, permiteți-mi mie și domnului Urdea (n.r. – predecesorul lui Mugur Isărescu la conducerea BNR) să mulțumim Federal Reserve Bank of Kansas City pentru această imensă oportunitate. Participarea, de anul trecut, la o conferință internațională în care s-a discutat despre reformele radicale din sistemul economic și bancar din România a fost nu numai peste posibilitățile noastre, ci și peste visurile noastre.
Subiectul despre care discutăm acum este foarte complex și eu nu pot pretinde să îl tratez în mod comprehensiv. Prefer, în loc, să vă prezint câteva idei personale despre conceptul nostru de convertibilitate. În același timp, o să încerc să încep prin reformarea sistemului economic și bancar, nu numai în România, ci, de asemenea, și în statele din Europa de Est. Împărtășim opinia potrivit căreia diferențele economice și situațiile politice din țările din Europa Centrală și de Est necesită abordări diferite. În ceea ce privește situația României, credem că singurul mod efectiv în care s-ar putea face, în mod real, o tranziție de la o economie centralizată la o economie de piață, ar trebui să fie axat pe trei planuri. În primul rând, trebuie să dezmembrăm instituțiile centrale de planificare și controlul lor rigid asupra prețurilor, salariilor, precum și asupra altor variabile economice și să punem în locul lor instituțiile de piață potrivite. În acest sens, în opinia noastră, este esențială reforma radicală a sistemului bancar. În al doilea rând, trebuie să convertim proprietatea (bunurile) și să promovăm sectorul privat. Aici, în opinia noastră, esențial în acest proces este transformarea companiilor de stat. În al treilea rând, trebuie să construim plasa de siguranță în sistemul de asigurări sociale, potrivită pentru mecanismele unei economii de piață. Pentru România, acesta este un punct cu atât mai important, pentru că populația României a suferit prea mult, mai ales în ultima decadă – decada nebuniei – și suntem foarte siguri că orice tranziție de succes către o economie de piață depinde de evitarea producerii de noi suferințe populației din România. În ceea ce privește convertibilitatea, suntem întru totul de acord cu conceptul prezentat de domnul Bergsten și de domnul Williamson, cu privire la modalitatea actuală de convertire și importanța convertirii valutei (circulație monetară) pentru economiile de piață emergente din Europa de Est. Un aspect bun, subliniat de autori, este că planificarea centralizată a fost caracterizată nu doar prin imposibilitatea de a converti moneda, dar și de imposibilitatea de a converti bunurile. Ar trebui să adaug că inconvertibilitatea în România a atins un adevărat vârf în ultimii ani ai regimului anterior. Biletele de bancă au devenit din ce în ce mai mult bilete de loterie. Cu noroc și multă răbdare, se presupunea că vor cumpăra ceva bunuri, de multe ori nu chiar pe cele dorite. Abordarea noastră legată de convertibilitate este corelată cu secvențele generale din reformele economică și bancară din România. Prefer abordarea secvențială, în locul celei de “bing bang” sau a celei graduale. Pentru aceasta, trebuie să ținem cont de prioritățile României. România a fost, cu excepția Albaniei, cea din urmă țară din Europa de Est care a mers spre democrație și spre o economie de piață. Am început, în decembrie 1989, cu cel mai centralizat și mai rigid sistem economic și cu o adevărată dictatură. Apoi, am avut o revoluție însângerată, care, din nefericire, a fost urmată de șase luni de vid politic și neliniști sociale. Dacă e să privesc partea pozitivă a revoluției din România, am descoperit că dispariția Partidului Comunist, în cea mai fierbinte zi din decembrie, a eliminat toate obstacolele ideologice împotriva cărora am luptat. Există un consens național pentru democrație și pentru o economie de piață. Guvernul nou ales este puternic determinat să acționeze rapid în această direcție.

Ce am făcut, deja, până în acest moment? Actul de Conversie a întreprinderilor de stat a fost dezbătut și a trecut acum câteva luni prin noul Parlament al României. În concordanță cu acesta, trei sferturi din întreprinderile de stat au devenit companii comerciale, a căror privatizare este dorită în totalitate, de-a lungul unei perioade mai lungi de timp, începând, cel mai probabil, din această toamnă. Ultimul sfert din întreprinderile de stat, dintre care, cele mai multe asigură utilități publice, au devenit companii autonome, deținute de stat. Mai devreme, în martie acest an, alte două legi majore au fost trecute prin Guvernul provizoriu. Una a permis și a promovat înființarea unor companii noi, private, iar cealaltă a relaxat, în mod semnificativ, regulile cu privire la investițiile străine în România. Ce ne așteaptă în viitorul apropiat? Construim legi privind reformarea radicală a sistemului bancar românesc – avem asistență de la Banca Mondială și FMI în acest capitol. Sperăm că legea privind reforma sistemului bancar va trece nu mai târziu de sfârșitul acestui an. De asemenea, pregătim proiectul de lege cu privire la plasa de siguranță în sistemul de asigurări. Obținerea convertibilității monezii României este văzută în acest context, al reformei economice interne și al reformei sistemului bancar. Instituțiile specifice și cadrul general legal pentru convertibilitate vor fi create, în principal, prin reforme bancare. În plus, împărtășim opinia domnului Bergsten și pe aceea a domnului Williamson cu privire la faptul că introducerea, deopotrivă, a convertibilității bunurilor și a convertibilității monedei, în mod conexat, este o idee bună. De aceea, eu consider că legea Conversiei întreprinderilor de stat este critică. Abordarea noastră cu privire la convertibilitate, gradualism rapid, este bazată pe licitație de monedă și retenție de conturi. Cadrul legal pentru stabilirea retenției conturilor a fost deja fixat prin Actul de Conversie și prin Actul Antreprenorilor Privați. Potrivit acestor legi, companiile românești au voie să rețină 30 la sută din profiturile schimbului internațional iar, din februarie anul viitor, 50 la sută. Probabil că mai avem nevoie de niște calificări tehnice, în acest moment. Ne pregătim pentru cadrul legal pentru schimburile internaționale prin licitație, pe care plănuim să le ținem de două ori pe lună, începând cu luna octombrie a acestui an. Companiile românești care au nevoie de valută vor cumpăra de la cei care o au. Rata de schimb la licitație, în opinia noastră, nu va afecta (și vom încerca să nu afecteze) rata oficială de schimb sau alte tranzacții comerciale. Permiteți-mi să detaliez puțin această chestiune, care a fost mult dezbătută de economiștii români și a beneficiat de sfatul FMI. În opinia noastră, ambele instrumente au potențial, dacă sunt utilizate corect și temporar, pentru că introduc o marjă mare de liberalizare a schimbului și a sistemului de schimb valutar, pavând drumul spre convertibilitate. Consider că următoarele condiții sunt necesare pentru îndeplinirea acestui scop:

Pentru conturile curente:

Să asigurăm un nivel de menținere substanțial, cel puțin 30 la sută sau poate 50 la sută (acesta a fost un punct dezbătut)
Să fie nediscriminatoriu, să se aplice în mod egal în mai multe domenii ale economiei și
Să exceptăm de la regulile de licențiere acele importuri care sunt finanțate de retragerile din aceste conturi

Pentru licitațiile de schimburi străine:

Să fie considerat un corelativ necesar al conturilor obișnuite, pentru a asigura o alocare mai rațională a schimburilor străine rare
Să evităm barierele administrative la cerere (de exemplu, prin limitarea persoanelor care pot licita sau sumele care pot fi limitate), evitând, astfel, corupția
Să limităm diferența dintre rata de schimb oficială și cea de la licitații și
Să extindăm licitațiile cât de repede se poate, cu misiunea de a le utiliza ca o sursă cheie de informații pentru stabilirea unei rate de schimb unice.

Desigur, pentru a obține convertibilitatea pentru moneda națională a României, trebuie să continuăm ceea ce deja am început, de la începutul acestui an – aceasta este corectarea supraevaluării substanțiale a monedei naționale. Am fost devalorizați semnificativ o dată și poate vom mai fi în această situație în această toamnă. În același timp, trebuie să stabilim un regim al ratei de schimb valutar potrivit. În opinia mea personală – dezbătută până acum în România – aceasta poate fi făcută prin aranjarea (stabilirea) unui coș de monede, dar vreau să spun, o aranjare (stabilire) foarte flexibilă”.

Ce este Federal Reserve

Constituţia americană de la 1787 interzice explicit înfiinţarea unei Bănci Naţionale a Statelor Unite. Dar, la începutul secolului trecut, s-a forţat crearea unei Bănci Centrale numite Federal Reserve (FED), invocându-se stabilitatea economică. Astfel, FED a apărut în urma unei false crize financiare, declanşate de bancherul J. P. Morgan. În 1907, acesta a început să răspândească zvonul că băncile au difficultăţi şi nu vor mai putea face rambursări. S-a creat panică, toată lumea s-a înghesuit să îşi retragă depozitele din bănci, lucru ce a dus la falimente în lanţ (aproape 5.400 de bănci au dispărut atunci). Apoi, Congresul american a demarat o anchetă, pentru a stabili care este cauza acestui dezastru şi cum poate fi el evitat. Comisia însărcinată cu această misiune era condusă de senatorul Nelson Aldrich. Acesta era liderul partidei republicane din Senat, dar şi omul celor mai puternici bancheri americani. Aldrich a propus, ca soluţie “salvatoare”, crearea unei Bănci Centrale care să apere SUA de dezastru. În 1910, Federal Reserve Act a fost semnat iniţial, nu de legislatorii americani, aşa cum era firesc, ci de bancheri, în cadrul unei întâlniri secrete, organizate în casa lui J.P. Morgan din Jekyll Island. Apoi, documentul i-a fost dat lui Aldrich, care l-a prezentat Congresului. La început, nu a avut sorţi de izbândă, dar, în 1913, când Woodrow Wilson a devenit preşedinte al SUA, a fost aprobat. În schimbul susţinerii financiare şi politice în alegeri, Wilson le promisese bancherilor că, odată ajuns preşedinte, va aproba, fără să clipească, constituirea Federal Reserve. Cu două zile înainte de Crăciun, când o mare parte din membrii Congresului american nu erau prezenţi, Federal Reserve Act a fost transformat în lege, fiind aprobat de Congres şi de preşedintele SUA. Senatorul Louis McFadden spunea, în 1932, în Congresul american: “Prin constituirea Federal Reserve a fost construit un sistem bancar mondial. Un superstat controlat de bancherii internaţionali, care acţionează împreună, pentru a transforma lumea în sclavul lor. Federal Reserve a uzurpat Guvernul”.

Comentariu VT: Tradatorul de tara Mugur Isarescu, este evreu si mason de grad 33, pus intentionat in fruntea BNR-ului si tinut in functie, special pentru a face jocul oligarhilor.

Pentru a intelege mai bine de ce s-a facut lovitura de stat din 1989 urmariti si posturile de mai jos:  

49 de gânduri despre &8222;Scrisoarea prin care Mugur Isarescu a inceput Vanzarea Romaniei catre Bancheri incepand cu anul 1990!&8221;

  1. Mizerie sionistă de om, ăsta e jaf pe faţă, parcă cu bunăştiinţă a făcut totul, când FED sau FMI nu vor mai avea nevoie de le se va stinge încet şi sigur, pentru că vine şi ziua aia, iar atunci îi va suna ceasul javrei ăstuia de om.

  2. Pacat ca acest putregai al societatii umane nu poate fi tras la raspundere ACUM si alaturi de el evident;basescu,nastase,ponta,deci toti care au ruinat aceasta tara.Mai tarziu, vor fi plecati de mult din tara.

  3. Poporul roman a suportat lovituri de-a dreptul distrugatoare! Aranjamentele periculoase ,programate cu rea credinta au adus atingere romanilor adevarati .Acestia n-au alta vina decat ca s-au nascut si doresc sa traiasca in Romania!Locuitorii actuali ai Romaniei suporta nedreptati ,asemenea inaintasilor! Comanda spre distrugerea acestui popor minunat e data de marii bancheri datorita carora au izbucnit si ce le doua razboaie mandiale! Oare cata vreme va mai fi nevoie de sacrificii ? Setea continua de averi obtinute prin chilipir , constrangere, inselatorie ,hotie, falsuri,….va ajunge la capat vreodata? Cei ce au acces la bani cu nemiluita ,se cred atotputernicii lumii! Proverbul :LACOMUL NU ZICE-AJUNGE/ UN RAU ,IN GURA ,DE I-AR CURGE.
    Cate nu s-ar putea face, pentru bunastarea oamenilor obisnuiti, cu banii tinuti ascunsi!
    Acum conteaza solidaritatea romanilor! In aceste momente insa , cu parere de rau, aceasta nu exista! Manipulatorii (chiar si unii dintre romani)actioneaza impotriva intereselor poporului roman! Au tupeu nemasurat!I Cu salbaticie, isi croiesc cale spre putere, calca cu buldozerul ce nu li se aliniaza!

    • SA–NDREPTE LUCRURILE CE–I CARE AU AU AVUT SI AU IN CONTINUARE PENSII SI SALAR NESIMTITE NU PLEBEA CU SANGELE LUI IAR SI IAR SI MEREU VORBA LUI TEPES BOIERI <<>>

    • Deocamdată poporul roman e în faza de constientizare.Mai dureaza pana sa fie unit și sa știe ce vrea.Fara ignoranța de care încă da dovadă poporul roman, asemenea lepre nu ar fi apărut.A crezut , poporul ca , asa zisa democrație e raiul pe pământ.. Uite ca e mai degrabă un fel de junglă în care unii putini se descurcă și majoritatea sunt sclavii de serviciu.

  4. Mai ieri comentam ca dl. Isărescu a fost si este interesat numai de bunăstarea bancherilor si deloc de bunăstarea poporului roman. Numai prin slugărnicia lui fata de puterile lumii si fata de liderii politici interni, a rezistat atâția ni in funcție. L-am simțit mereu ca un trădător de țară.

  5. Nu e niciun jaf. Vorbiti fara sa stiti. Ceea ce a facut Isarescu atunci, se impunea de urgentza. Problema convertibilitatii era necesara, precum si convertibilitatea activelor statului. Ceasusescu a creat un sistem rigid care a produs cele mai grave efecte. Scrisoarea se inscria in pasii pe care BNR trebuia sa-i urmeze. Romania a trecut destul de tarziu la convertibilitatea pe pietele valutare. A fost un proces foarte complex in care s-a furat, e drept, dar nu Isarescu trebuia sa se ocupe de acest aspect, ci guvernele. Isarescu a salvat Romania, a fost obligat sa aiba o politica destul de rigida din cauza politicienilor si daca nu era el sa le puna stavila, politicienii ar fi pierdut Romania la poker.
    Sunt superfull de aceste atacuri, si ca de obicei, comenteaza toti neavenitii care, daca ii pui sa defineasca banul, nu o sa stie. Aceste atacuri permanente asupra oricarui guvernant, indiferent daca o merita sau nu, am ajuns la concluzia ca reprezinta o actiune concertata de a nu mai avea incredere in nimeni si nimic, situatie in care, comunistii ar reveni cu usurintza la putere.

    • Chiar asa ? Poate ,ulti am crezut – la inceput… Dar acum, cand apara cu dintii(cati or mai fi!) profitul bancilor straine? Si le lasa sa joace tontoroiul in Romania? E greu de inghitit, dar se pare ca cel mai longeviv guvernator – este si un tradator al neamului lui, al oltenilor din Dragasani, al tuturor care au crezut in el ! Iar Loja masonica din care face parte il tine legat de Finanta Mondiala – si de interesele ei… Aici, ungurii au fost mai smecheri – poate …. Ce mai, nu suntem „docti” ca tine, Haitchi, dar (pana la urma} ne dam seama cand am fost „facuti” !!!!

    • Nuuu comuniștii, lăsăm francmasoni sa facă cam ce vor mușchii lor, de parca ar fi averea lui masa, sa mute aurul în Anglia. Păpușă ia somn ca habar nu ai în ce e băgat ordinarul.

    • Incercati sa explicati unor oameni orbi cum arata culorile. Astia nu inteleg sau nu vor sa inteleaga pentru ca :
      a : sunt troli sau boti si trebuie sa pupe in cur pe cineva
      b : economia este un subiect pe langa sfera lor de interese ca prezinta idei ce trebuie explicate in mai multe randuri decat poze
      c :

    • Asa se intampla cand toti nepriceputii is dau cu parerea.Fiind la un curs de specializare in anul 1979,de la Bucuresti ne-a dus sa vizitam combinatul minier de la Filipestii de Padure.Dupa vizita am fost invitati in sala clubului unde au fost mai multe expuneri.Ultimul a fost directorul combinatului si care a spus 2 lucruri de fata cu totii stabii prezenti,care ma urmarit pana in ziua de azi si constat ca a avut mare dreptate.Omul a spus.Noi,Romamia trebue sa intelegem ca;Lumea merge inainte si vrand nevrand trebue sa ne tinem dupa ea. – 2 – Toate raurile mici se varsa intr-un fluviu mare si obligatoriu,apele lor ajunse in fluviul mare,obligatoriu urmeaza cursul fluviului.Ganditi-va ca noi nu suntem nici-un fluviu mare si nici o putere economica mondiala ca sa putem determina cursul celor mici.Solutia este ca noi sa ne concetram pe puterile si posibilitatile noastre si sa nu mai aruncam vina pe altii pentru ce nu suntem noi in stare.Un proverb spune: nimeni nu vine sa-ti bage in traista ci ca sa ia.Iar noi cand votam,sa ne gandim de 3 ori inainte de a alege,pe mana cui ne dam traista.Astfel ce semanam,aia si culegem.

      • Domnul Florescu, dar daca sistemul ne pune sa alegem dintre 5 ticalosi, vi se pare democratie si vi se pare ca avem vreo putere in sensul asta?

    • Haitchi: Aveti perfecta dreptate!Toata aceasta campanie vine de la Moscova! Este cusuta cu ata alba! Dar, din pacate (se vede) prostia este densa imensa si nemarginita, nici regii nu lupta impotriva ei!

    • Câtă impertinență ai in tine luandu_le apărarea la acești nemernici, au furat enorm și tu vi sa spui de Ceaușescu care intr_adever a strâns curea, in schimb ne_a lăsat cu miliarde de dolari pe care le_au luat securiștii .Român a zis că industria noastră este un morman de fiare
      Iliescu să-și țină de scaun i_a lăsat pe toți nemernicii sa fure ,au transferat bani in afara, sper că intr_o zi de-a o lege prin care sa verifice proprietatilor acestor hoți,cum a făcut Ceaușescu cu Legea 18
      Așa că domnule draga nu mai trâmbiță că acești imbecili.hoti.tradatori de țară și neam că sunt o coloană nepătată.

  6. Da…si cand ma gandesc cat de mare era admiratia romanilor fata de guvernatorul Isarescu. Ne paea o oaza de competenta, romanism si ne parea cel mai de incredere om din stat – pe fondul deseurilor postcomuniste care ne conduceau tara. Acum se vede in cu totul alta lumina atat tandemul Isarescu – Valetul Vasilescu, cat si activitaytea lor „in folosul Tarii”… De toata jena !… Suntem o natie care sufera de sindromul Stockholm… Isarescu ne distrugea amaratele de economii, ne indatora, mijlocea vanzari de sange de roman – pentru ca tot el sa ia banii imprumutati – si sa-i dea jigodiilor bancare care au capusat Romania – iar acum vor s-o tina prizoniera ! Pentru mine e tarziu – fiindca am inteles tarziu; sper ca fiul meu sa ma razbune – alaturi de alte zeci de mii de copii ai nostri care conteaza – si e MULT MAI GREU SA-I MINTI, DOMNU’ ISARESCU !!!

  7. Ce repede gasesc romanii un tap ispasitor ! Banci exista in intreaga lume : in tari totalitare si in tarile cele mai democrate si egalitare, ca cele scandinave. Da, si eu cred ca finanta mondiala a devenit prea puternica, mai puternica decat majoritatea statelor din lume, si ca acest lucru nu e normal, mai ales ca in ultimii ani, tinta ei este speculatia si nu sustinerea economiilor acestor state. Daca considerati ca Isarescu este vnovat v-ati intrebat cine i-a permis sa faca raul asta mare in tara ? Cine a lasat coruptia sa se instaleze de la cel mai mic la cel mai mare nivel ? Cine a inghitit propaganda timp de 30 de ani ? Cine s-a preocupat sa construiasca o adevarata democratie ? Nu romanii, care in imensa lor majoritate au confundat democratie cu consumerism, si alergau disperati prin fel de fel de tari sa faca „bisnita” ca sa-si cumpere masini, si alte bunuri… Si acum, dupa 30 de ani, ce faceti ? Acelasi lucru : votati (sau nu) o data la 4 sau 5 ani, si apoi ii lasati sa faca ce vor ei. Si va vaitati… Si va urati unii pe altii… Si cautati tapi ispasitori…

  8. OFF TOPIC – Am o rugamainte la toti cititorii acestui blog, mama mea Viorica este grav bolnava cu leucemie, dar eu cred si trag nadejde la Dumnezeu ca o mai poate salva, va rog din inima sa o pomeniti in rugaciunie voastre si daca aveti timp sa aprindeti si cate o lumanare pentru sanatatea ei.
    Va multumesc din suflet!
    Dumnezeu sa va binecuvanteze!

    • ISARESCU UN GUNOI TRADATOR DE TARA SI NEAM .Dar altceva vreau sa spun .Am vazut in alte tari ex. china ,azerbaidgean ,italia etc toti au construit fel de fel de palate drumuri suspendate ,blocuri deosebite ,stadioane ,dar in ROMANIA nimic unde-s arhitectii nostri constructorii nostri ,nu mai avem nimic ,numai asistati social hoti ,criminali ,soferi ce nu respecta legile droguri si drogati ,de ce nu ne ridicam sa cerem parlamentarilor sa puna capat acestei situatii Sa faca legi dure sa devenim o tara sigura ,si dura sa le fie frica infractorilor sa vina in ROMANIA .sA-I PUNA PE PUSCARIASI LA MUNCA 12 ORE PE ZI

  9. Dacă Isărescu nu ar fi avut competență, nu ar fi rezistat. Omul ăsta chiar e valoros! Fără el poate am fi avut haos cum și-ar dori unii în aceste zile.

  10. Nu stiam ca site-urile bisericii ortodoxe se ocupa si de asa ceva. Eu credeam ca ele se ocupa doar de credinta si de sufletul omului dar vad ca s-au dat cu puterea PSD+ALDE si nu cred ca au facut asta gratis ci pentru ca de acolo le vin banii. Proasta alegere pentru ca asta nu va face altceva decat sa-i indeparteze de adevarata lor menire si pe credinciosii mai deschis la minte de biserica.

    • In primul rand acesta site nu are nici o legatura oficiala cu Biserica Ortodoxa, este un blog pur personal si nu e finantat de absolut nimeni.
      In al doilea rand daca citeai despre blog sau macar cu ce se ocupa, iti dadeai seama ca nu este axat doar pe partea religioasa, ci si pe multe alte subiecte, iar toate cele prezentate sunt idei si convingeri strict personale. Ca eu consider ca este o legatura evidenta intre timpurile pe care noi le traim astazi si profetiile sfintilor ortodocsi cat si cele prezentatea in Apocalipsa, e altceva. In rest sanatate si numai bine!

  11. Scrisoarea este o expunere tehnica a modului de trecere a României la economia de piață și este o rușine faptul ca este folosita acum fără niciunmotiv întemeiat împotriva d-lui Isărescu. Dansul a avut și are un rol determinant în repararea erorilor guvernantilor.
    Scrisoarea nu dovedește cu numic acuzațiile aduse guvernatorului.

  12. Se apropie alegerile si-au aparut pesedistii,pupincuristii sa improaste cu noroi.Romanii de lehamite pleaca din tara,dar de vor intoarce.FUGITI………………………………………

  13. Din 1990…lovitura de stat…a fost cu buna stiinta…nimic nu a fost intamplator…
    Isarescu…a fost si este „cheia”de distrugere a Romaniei…
    Justitia si securitatea au colaborat la maxim…restul de politicieni au fost un fel de papusari…care au sustinut voturile false in distrugerea economiei…
    Din ’90…oare a mai avut Romania justitie…securitate…arnata si politia de partea acestui popor…????
    Pana ne vom trezi…va fi prea tarziu…
    Iar instrainarea pamantului romanesc…s a facut cu acte false de retricedari…
    Si atunci…dragii mei …cu ce sa incepem acesta curatire…ca nimeni nu mai este cu noi…

  14. maxim două mandate pe aceeași funcție de conducere la stat ; altfel se întâmplă ceea ce vedem astăzi în România = jaf la drumul mare…

  15. Va rog sa-l intrebati pe Ing. murgu dumitru din Comanesti , ce stie despre elctricianul Olteanu Danut din Comanesti.Am fost coleg cu Petre Bruma , la CPL Com. si Ing. murgu a fost Seful Serviciului Energetic. Cpt. Grigore de la Comanesti , mi-a retinut buletinul la Politia Tg. Ocna , din 01 nov. 1985 pina-n iun. 1986 si, tatal impegatului Popescu din Com. , era Avocat la Judecatoria Onesti. Sint TELEPATIC. N-am ramas in armata , din cauza bibliei. O D din Com. , fan CFR din 1956.

  16. Am cauzut pe mana FMI-ului la Malta, cum am cazut la Yalta pe mana lui Stalin. La Sud de Rio Grande FMI-ul nu este atat de influient. Au incercat ei sa patrunda si acolo si incearca si acum, au facut sparturi in Cuba lui Fidel Castro mai de mult timp si in Venezuela lui Hugo Chavez mai de curand. A patruns si in Argentina unde nu mai este cum era nici in Pampas nici in Patagonia, cand turmele vite haladuiau libere. Au cumparat pamant, ieftin si-au restrictionat circulatia turmelor de vite. Mai nou vor sa destrame Regatul Spaniei prin desprinderea Catalunyei. Nu stim ce-o sa fie in viitor, dar setea de imbogatire a unora nu are limite.

    • E greu sa-l convingi pe Petre Daea, cel cu cormoranii care manaca pestele romanilor, sa mearga sa cultive grau si porumb in Patagonia, ca sa nu mai cumpere usturoi din China si ceapa din Egypt. Sa ia credite ieftine de la Baco Santander, ca sa nu mai ia credite scumpe de la FMI-ul lui Mugur Isarescu.. Sa pescuiasca unde este peste mult si cormorani putini.

  17. de ce ies la suprafata aceste tradari dupa 30 de ani ??? cine a stiut de ele a fost partas cu tradatorul ??? se adevereste ca „„„„revolutia„„„„este un film de groaza care acopera lovitura de stat !!!

Lasă un comentariu